Atestat încă din secolul al XIV-lea, acest han masiv din piatră, cu un singur etaj, reprezenta un reper esențial pentru negustorii și călătorii vremii, dar și un loc de întâlnire pentru elitele locale. Cronicarii epocii menționează că aici apăreau oaspeți „ca păsările călătoare”, atrași și de târgurile săptămânale sau de cele două iarmaroace anuale din Postul Mare al Paștelui și din Duminica Trinității (la o săptămână după Duminica Rusaliilor), din Piața Mare (Marktplatz).
Pe lângă rolul său de gazdă pentru negustori vremii , hanul era și un centru social activ. În secolul al XIX-lea, în sălile sale se desfășurau mese festive și evenimente culturale notabile, cum a fost concertul susținut de Johannes Brahms și Joseph Joachim în 1879. Se spune că în 1852, împăratul Franz Josef I a participat la un banchet aici, iar imediat după plecarea sa, tavanul sălii mari s-a prăbușit exact peste locul unde stătuse – un incident care a rămas în memoria colectivă drept o „stea norocoasă” pentru acesta.
Secolul al XIX-lea aduce însă mari provocări pentru micii meșteșugari sighișoreni, confruntați cu ascensiunea manufacturilor și a industriei. Drept urmare, în 1846 aceștia s-au organizat într-o Asociație Meșteșugărească, cu scopul de a-și apăra interesele economice, de a forma ucenici și mai ales pentru a-și dezvolta o bancă proprie (Vereinigte Gewerbe-u.Hypothekenbank A.G.) prin care să-și poată susține și consolida activitățile.
Asociația achiziționează vechiul han, îl demolează, iar în locul lui începe să ridice Casa Asociației Meșteșugarilor – un simbol al modernizării și unității comunității locale care dăinuie în forma sa originală până astăzi.
Noul edificiu este finalizat, găzduind spații comerciale, restaurant, sediul băncii, clubul meșteșugarilor, biblioteca și sediul Asociației Muzicale locale.
Pentru construcția noului edificiu, sursele menționează doi arhitecți. Documentele istorice locale îl atribuie lui Fridolin Zekeli (1846–1901), sighișorean de origine, educat la Berlin, arhitect cu o carieră remarcabilă în Germania, cunoscut pentru realizarea de clădiri monumentale. Alte surse, inclusiv cele oficiale, îl indică pe Hans Lentz drept autorul proiectului – un arhitect care a imaginat clădirea într-un stil eclectic, îmbinând elemente neogotice transilvănene, neorenascentiste cu accente neoclasice.
Fațada este simetrică, cu o loggie centrală amplă, arcade semicirculare și balustrade traforate, turnulețe circulare cu cupole și fleșe metalice, precum și un acoperiș mansardat punctat de lucarne gotice. Ferestrele sunt încadrate de ancadramente elaborate, unele cu frontoane renascentiste, altele cu arce frânte specifice goticului transilvănean. Pereții exteriori sunt decorați cu pilaștri, cornișe și panouri florale sau heraldice. Un detaliu aparte este stupul de albine, simbolizând munca solidară a breslelor, asemănată cu hărnicia albinelor într-un stup.
Parterul clădirii găzduia spații comerciale și un restaurant, iar etajul adăpostea sediul băncii, clubul meșteșugarilor, o bibliotecă și sediul Asociației Muzicale locale (Schäßburger Musikverein) . Din balconul generos din lemn sculptat primarul în funcție îi felicita pe absolvenții liceelor sighișorene la defilările tradiționale care aveau loc la finele fiecărui sfârșit de an școlar.
După 1945, clădirea a fost naționalizată și trecută în administrarea diverselor instituții locale. Totuși, a fost recunoscută ca monument istoric de importanță națională și și-a păstrat rolul de centru de viață culturală și socială.
Astfel, de la un han medieval cu ziduri de piatră la un edificiu somptuos de început de secol XX, această clădire rămâne un simbol al continuității și transformării orașului – un punct de gravitație al Sighișoarei, ilustrând trecerea de la tradiția breslelor medievale la spiritul civic modern.
Clădirea actuală prezintă o arhitectură eclectică remarcabilă, combinând elemente neogotice transilvănene cu accente neorenaștiste și neoclasice. Fiecare detaliu arhitectural spune o poveste despre perioada de construcție și stilul artistic al vremii.
Această structură nu este doar un hotel, ci un muzeu viu al istoriei arhitecturale, unde fiecare element decorativ, fiecare arcadă șie fiecare turnuleț are o semnificație istorică și culturală.
